„””

misionara

despre lume
 
făureşte doamne un alt
aşternut nopţii privire
tocită în scâncet de timp
cuprinde mâinile mele înainte să
bată neruga la porţile iadului
să nu mai fiu rob să nu mă
destăinui obrazului negru
cu armură de ceară
 
îmbracă-mi sufletul în franjurii sorţii
cotrobăie-mi în zile fade cu lumină
-subStrat al inimii-
pânza subţire
scuipată de păianjenii sorţii
spectacolul lumii începe a
nu ştiu`câta oară pot răsuna
tobele cu lovituri de bice şi
o să mă caţăr în corabia băştinaşului ademenit
de cântecul solitar al pisicilor nebune
somnambulii o să îmi urmeze calea pe
umerii gândului o să şi
murim aproape singuri
strângând la piept
păpuşile chioare de
verdele incandescent al
strălucirilor deşarte

Vezi articol original

Anunțuri

Veniți!

Veniți cei rătăciți,
Cei fără vină, veniți
La pomul vieții mele!
Gustați-i din lumină!
(Lumina mea crescută-n tină)!
Luați-mi gândul care s-a sfrijit în vatră,!
Sorbiți din trupul meu de piatră!
Luați-mi tot ce n-am ascuns!
Luați și pasul meu desculț
Ce zorile mi l-au străpuns!
Luați ecoul de puteți,
Chiar trupul meu lăuntric,
De mi-l vreți!
Apoi, lăsați-mă să ard
Şi să mă sting,
Cu ploi de soare
Să vă ning…

un fel de du-te/vino

cu o durere ramificată în adânc

strănut o moarte trandafirie

zdrobită în mâna cutremurată care

îmi scutură-n fereastră diminețile purtate

lumina pustie se oglindește în ceaiul meu cald

și amorțirea din oase înseamnă pe ochi încetinirea

vor veni iar copiii să ne sape

în trupuri iertarea

cu flori de pucioasă desprinse dintr-un alt anotimp ne vor

îmbătrâni șederea îngropându-ne sângele-n vene

suflete cu mai multe cărări or să

ne aresteze în minți întunecate

lovitura puternică în coastele

câinelui ne va face să urlăm

de durere ca lupii scheletici

fără de colți e un fel de du-te vino

din care nu a mai ieșit Nimeni

Dorinţe

 Dorinţe

O pulbere de stele

în suflet să-mi strecori

Să-mi lumineze gândul,

Și mâna înmiresmată de fiori.

Iar lacrima înghețată

Încarcă-mi-o cu vise,

Și ninge-mi peste ea,

Petale de narcise.

Îndreaptă-ți sabia iubirii

Spre un dușman închipuit,

Urmează-mi pe înserate pașii,

Ca să privim ca altă dată,

Cum soarele se scaldă-n asfințit.

Hai s-admirăm tăcuți,

Prin pulberea albastră, zarea,

Până acolo unde cerul

Cu patimă îmbrățișează marea.

Continuă lectura

un alt limbaj

 
 
nimic nu mă mai putea întoarce
din grabă lucrurile fuseseră spuse
gândite răstălmăcite
ştiinţa mea
era peste limite
de supraviețuire ticăitul unui ceas solar
începea să mă scoată din minţi şi
vocile nu se mai opreau
omul îmi tot spunea vino
învățându-mă un nou limbaj
al faptelor disperate

metamorfoze

cu picături metalice
morfina se prelinge
în vene cu un
scârțâit secular
furioși trecem o dată și
încă o dată prin fiori de cianură

cu ochii ațintiți peste câmpuri
Dumnezeu ne dă indicii foarte vagi:
un bordei părăsit în care se răstoarnă vinul
o fărâmă de pâine cu gust de amnar
un sat complet
acoperit de ierburi tăioase genunchi înfierbântați oase
tivite cu fire de sânge un cer găurit și
noi-oameni de hârtie atent decupați din ziare scandaloase
cu vorbe ușoare despre referendum
vot sau votanți ne simțim foarte liberi
în cușca de fier
mai roade rugina
zbiară iubirile noastre-nedespărțite iubiri-un alt bărbat
îmi mână norii spre tine și
eu-de parcă-s alta încremenită în valuri de timp
așteptam pieptul tău
piatră de vânt decojită
să intru odată și să
să prefac
privirile astea de pasăre imperfectă să îți alunge fricile
în matcă ies oameni întruna și intră în alții
pustiind spații
prefăcându-se în alții

cu frunțile aprinse

şi tac

va fi secetă cruntă în aşternuturi
o seceta cu cămăşile negre înflorate
trestii aplecate s-or adăposti în
florile galbene fără de ceruri
îmi vor acoperi paşii în colbul
unui drum bătătorit cu sânge
deschideţi-mi poarta
gândului să mă plâng
cu lacrimi de toamne tăcute
mestecate în amurguri
neînfricatele mele toamne plăpânde
amare viu colorate cu sânul
prea plin-picături de jad-
aruncate în ultima zăpadă treptat
treptat în mine se mai sting urme de lumini
semnale imprecise ale unui far uitat
la margine de timp
fii bun tu cel de nicăieri fii bun
ca o gură fierbinte
deschisă în lutul alb
ca un pescăruş ce o să
îmbătrânească feţe neobosite
aprinse pe o faleză pustie şi
tac şi tac până
mă umplu fără tăgadă cu lacrimi
icoane vorbitoare şi jumătăţile de gând