PoVeste cu bunica (In memoriam)

Biblioteca

(dedicate copiilor mei, Laurenţiu şi Adelina)

bunica îşi frângea în trup toate pâinile
care i-ar mai fi rămas până la sfârşit
descoperea şi ea cărările întortocheate ale somnului
când era primăvară nu trebuia decât să lase fluturii vărgaţi
să o acopere şi de aceea îi tot ademenea cu picături de sânge
strecurate înadins printre ferestre
bunica se întrista
se întrista devenind dintr-odata femeie
îşi trăia toată viaţă reclădită
într-un mod spontan
într-o casă uitată
(fără de ferestre)
fluturii ei obosesc plutind haotic
pe deasupra unei plaje nesfârşite
unde n-a mai călcat picior de om
din când în când
bunica se trezeşte
îmi adună hainele abandonate
şi râde aşa râde pur şi simplu până asfinţeşte
apoi priveşte peste apa infinitului
departe/dincolo/în ţara umbrelor de ceară
a început din nou să plouă
cu fluturi vărgaţi reîntregind nisipul
ca unghiile mele să se înfigă
iară…………………………….
dar parcă începeam
să mă scutur înfricoşată
de…

Vezi articol original 6 cuvinte mai mult