capatul lumii

misionara

treceau şi se petreceau de
parcă înotau într-o mare
de apus trăgeau cu boabele disperării
crescute-n frunte mrejele din
capătul lumii. suspinam absurdului
explodând ca o lumină în
mijlocul ploii limpezind curajul mă
simţeam tot mai singură, şi tot
singură îmi fabricam cu mainile febrile fluturi
decupam din trupul cerului încărcat
cu florile de mai.
o sa cadă, îmi zic,
da.
sunt foarte sigură.
singuratatea mea perfectă
îmbracată în haine cenuşii
precum
dealurile asatea împrumutate şi n-am să tac ba
o să trag fără să ştii de capătul lumii
tactil/pipăind vulgar căderi subterane.

Vezi articol original

Anunțuri

„””

misionara

despre lume
 
făureşte doamne un alt
aşternut nopţii privire
tocită în scâncet de timp
cuprinde mâinile mele înainte să
bată neruga la porţile iadului
să nu mai fiu rob să nu mă
destăinui obrazului negru
cu armură de ceară
 
îmbracă-mi sufletul în franjurii sorţii
cotrobăie-mi în zile fade cu lumină
-subStrat al inimii-
pânza subţire
scuipată de păianjenii sorţii
spectacolul lumii începe a
nu ştiu`câta oară pot răsuna
tobele cu lovituri de bice şi
o să mă caţăr în corabia băştinaşului ademenit
de cântecul solitar al pisicilor nebune
somnambulii o să îmi urmeze calea pe
umerii gândului o să şi
murim aproape singuri
strângând la piept
păpuşile chioare de
verdele incandescent al
strălucirilor deşarte

Vezi articol original

Veniți!

Veniți cei rătăciți,
Cei fără vină, veniți
La pomul vieții mele!
Gustați-i din lumină!
(Lumina mea crescută-n tină)!
Luați-mi gândul care s-a sfrijit în vatră,!
Sorbiți din trupul meu de piatră!
Luați-mi tot ce n-am ascuns!
Luați și pasul meu desculț
Ce zorile mi l-au străpuns!
Luați ecoul de puteți,
Chiar trupul meu lăuntric,
De mi-l vreți!
Apoi, lăsați-mă să ard
Şi să mă sting,
Cu ploi de soare
Să vă ning…

un fel de du-te/vino

cu o durere ramificată în adânc

strănut o moarte trandafirie

zdrobită în mâna cutremurată care

îmi scutură-n fereastră diminețile purtate

lumina pustie se oglindește în ceaiul meu cald

și amorțirea din oase înseamnă pe ochi încetinirea

vor veni iar copiii să ne sape

în trupuri iertarea

cu flori de pucioasă desprinse dintr-un alt anotimp ne vor

îmbătrâni șederea îngropându-ne sângele-n vene

suflete cu mai multe cărări or să

ne aresteze în minți întunecate

lovitura puternică în coastele

câinelui ne va face să urlăm

de durere ca lupii scheletici

fără de colți e un fel de du-te vino

din care nu a mai ieșit Nimeni

Dorinţe

 Dorinţe

O pulbere de stele

în suflet să-mi strecori

Să-mi lumineze gândul,

Și mâna înmiresmată de fiori.

Iar lacrima înghețată

Încarcă-mi-o cu vise,

Și ninge-mi peste ea,

Petale de narcise.

Îndreaptă-ți sabia iubirii

Spre un dușman închipuit,

Urmează-mi pe înserate pașii,

Ca să privim ca altă dată,

Cum soarele se scaldă-n asfințit.

Hai s-admirăm tăcuți,

Prin pulberea albastră, zarea,

Până acolo unde cerul

Cu patimă îmbrățișează marea.

Continuă lectura