luna râdea
și îi zâmbeam
metalic
îngerii cădeau
din vitralii
se zăreau pașii mei
goliți de trup
(ca o reluare de imagine
proiectată cu încetinitorul)
apăsam cu mâna steaua cea
mai zimţată
și visul mă visa
pe când eu încă striveam scoici
pe faleza pustie
nisipurile intrau în mine
prin talpă
vorbeau în șoapte amare
despre peregrinările tale
din adâncuri
căutai ochi
să ți-i așezi drept faruri
în spate îţi
fluturau franjuri
din perdeaua timpului
luna mă chema
și eu te strigam
ferecată în mijlocul luminii translucide
a unei chakra
începeam să te absorb
ca pe un elf dansând
cu ochii larg deschiși în bătaia vântului
cu pletele de fum
urmează-mă
urmează-mi timpul fecund
misionara 